Cer rostogolit

Mi-am aruncat gândurile într-o mare de idei și le-am forțat să alerge în cercurile voinței. Câteva luni bune am ochit același punct al unui final reprobabil în care mă vedeam fără nici un viitor într-o mare de nimicuri strălucitoare, orbindu-mi imaginația și lăsându-mă pradă unei disperări cotidiene, în timp ce un alt soi de proroci ai vremii își prelingeau cuvintele plini de lehamite: totul va fi bine, gândește pozitiv și alte bazaconii rotunde și umflate. La colțul străzii același nene dormea deja de câteva nopți, orbit probabil la rândul lui de clasicul deja fii fericit, nu îți face griji. Că de murit, murim cu toții. Mai greu însă este cu partea de a trăi.

Mi-am aruncat impresiile într-o mare tulburată de neliniști matematice, cu șabloane care își accentuau intensitatea pe măsura trecerii secundelor. Iar grija, acea tanara șturlubatică, își aruncă voalul peste marea de mulțime în dimineți curgătoare. Condiția de a trăi trecea acut prin registrele unor calcule simple. Adunări de forțe, înmulțiri de creație, scăderi de griji abia la finalul unor împărțiri precise ale ceasurilor din zilele albe. În timp ce prin cotloanele unor probabilități, stăteau pitiți radicalii unor zile negre, așteptând doar somnul de nesăbuință al ursitoarelor, karmei sau al altor factori neprevăzuți.

Mi-am împrăștiat de bună seamă speranțele cam amețite peste haosul dulceag al unei realități în care televiziunile promovau în reitinguri criminale, scandalagii, analfabeții și prostituatele. Cu toții erau la împărțirea premiilor pentru modelele timpului. Se făcuse deja noapte adâncă peste viziunile mele. Tremuram a îngrijorare, acea doamnă severă a războiului existențial. Eram încă în Ieri? Sau deja se făcuse Azi? Un Azi în care îndobitocirea stătea la taifas cu toate prejudecățile timpurilor. Să fug? Într-un unde? Într-un Cotidian departe de toată lumea asta nebună, nebună… În Mâine? Poate.

Imagine – AleksKuprFilmz, Pexels

M-am trezit… Visasem adânc peste ziua în care mi-am amintit de mine mâine. Fugisem la granița normalității, să-i mai prind o bucată de cer rostogolit peste îngerii bucuriei. I-am găsit în colțul sufletului și ne-am îmbrățișat strâns.

© Simona Prilogan

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.