Fata cu varză din Banat

De două zile o poveste
Mi-a-ngreunat mirarea-n gând,
O-ascult cum urlă, țipă, crește
Și-mi dă cu tâmpla de pământ.

De două zile cat prin piețe
Firava urmă de răspuns
A unei seri ce-avea să-nghete
Iubirea într-un colț ascuns.

“A fost odată ca-n poveste
Surâsul dragostei dintâi
Pictat cu tainele celeste
Pe-ale voinței căpătâi.

Au fost și doruri stinse-n noapte
Sub stele-arzând de luciu sfânt
Și juraminti au fost, dar toate
Au fost răpite de-un descânt.”

Așa-ncepu oful a-mi spune
Bădia-l meu, prinzându-mi mâna
În rugăciunea-i plecăciune.
Zdrobind ani mulți, porni furtuna.

“Dar, tu, mă iartă, a mea scumpă,
Că doar acu’ mă plec în gând
Neliniști stau din cer să rupă
Și să-l scoboare pe pământ.

A fost ‘nainte de armată
Când dragul flori a creionat
Pentr-un surâs, pentru o fată
Ce vindea varză, din Banat.

Doar două toamne ne zâmbiră
Și-ades fugeam pe alt tărâm
Unde-i furam de sub privire
Sclipiri de taină și parfum.

Apoi 3 ani în sânul oștii
Săpat-au dureros în dor
Iar un ecou șopti poveștii
Că fata are-un puișor.

Neînțeles mi-a fost ghiocul
Răstimpului ce l-a urmat
Când în piață gol fu locul
Frumoasei fete din Banat.

Nici cer, nici vânt, nici ploi nu vrură
Să ostoiască doru-n crâng,
Să-i dea durerii o măsură
De pace picurată-n gând.

Mă iartă, draga mea, că noaptea
Îmi pare lungă și spre cer
O rugă-mi spală greutatea
Ce-apasă timpul pe mister.

Un timp ce l-am pierdut din matca
De căutări fără răspuns.
Mă iartă, scumpa mea, că barca
Mă trage-n jos către-un apus.

În ani mi-ai fost doar bucurie
Și alinare-ai vrut să-mi fii
Dar timpu-mi sângerează-n vie
Neliniști hâde, ochi pustii.

Iar de-oi avea cândva norocul
O veste să mai pot afla
Cu-albastru mi-aș picta sorocul
Iar tihnă doru-ar răsufla.”

De două zile cat prin targuri
Să-i prind durerii mărțișor
Să îi aline din amurguri
Îngenunchiate-n prea mult dor.

Din timpuri ne zâmbește karma
Un roșu cald ori vânt turbat.
Iar prin piețe caut urma
Fetei cu varză din Banat.

© Simona Prilogan

Imagine: Unsplash