Lyubava

Împărțea copiilor bomboane. Bomboane, zâmbete și îmbrățișări. Fața i se lumina într-un zâmbet prelung în care diminețile își scăldau fericirile lumii. Iar de acolo păreau că izvorăsc toate speranțele unui mâine ce părea oarecum incert.  Copiii o iubeau, deși uneori teama că vor fi văzuți în jurul ei, le scrijelea puțin bucuria. Cei mari povesteau prin ulițe că năluca asta de fată este bântuită de duhuri rele. Așa se zvonise dar nimeni nu știa exact de unde pornise vestea. Cineva sugerase cândva că bârfa asta este încă o minciună grosolană a securității. Iar de aici nu mică a fost calea către dezbateri prelungi și contradictorii.  Kievul era încă locul în care oricine își arunca zarurile împotriva politicii de partid, risca să fie victima poveștilor prefabricate.
„Știm pe unde se întoarce fratele tău de la școală!” tunase omul din fața ei. Sperase să îi inducă teama acea tulbure ce scoate din minți până și cele mai blânde suflete. Ofițerul securității își dorea să o racoleze între rândurile lor. Aproape reușise, când copila îl privi cu intensitate.  „Nu, nu pot să vă ajut cu nimic. Refuz să fiu parte din echipă.”  Teama îi picta fantasme pe orbită, în dansul cu neputințele. Fratele îi era singura rudă rămasă în viață iar șantajul acesta îi dezvelea, fără putință de tăgadă, felul în care viața era construită.

O temniță! Omul din fața ei tresărise surprins de murmurul fetei ce tocmai gândise cu voce tare. Un delir o cuprinse în gheare și rămase într-o tăcere adâncă. Iar apoi o noapte neagră și dureroasă s-a coborât peste oraș, gânduri și inimi.
Dimineața o găsise căzută pe betonul rece al unei celule. Un frison puternic pusese stăpânire peste trupul firav ce era de acum plin de vânătăi și răni sângerânde. O sete cruntă îi ardea cu forță gâtlejul. Apoi totul devenise iar întuneric…  Câteva zile mai târziu se trezise. Era lumină, cald și senin. Fratele ei îi mângâia ușor fruntea. „Bine ai revenit, om bun!” O bucurie nemărginită îi zâmbea sufletului. Erau vii amândoi. Erau acasă și părea că este liniște. „Copiii sunt bine?” „Sunt bine, dar de acum nu vei mai avea acces în incinta orfelinatului. Securitatea a decis asta. Ca monedă de schimb pentru liniștea noastră.”  Seara aceea i-a găsit îmbrățișați în ceea ce le mai rămăsese din familia de odinioară. Amintiri, lacrimi și povești. Și iubirea aceea sacră între frate și soră ce pecetluia sensul vieții.
„Copiii sunt viitorul”, obișnuia să spună. „Iar ei au nevoie de încurajare, susținere, încredere și pace. Pacea în toate nuanțele ei.”  Serile o prindeau împărțind copiilor bomboane. Bomboane, zâmbete și îmbrățișări. Le asculta gândurile, tristețile și le citea basme și povești. Povești în care lumina se încăpățâna să prindă cu toată forța puritatea adevărului, bucuria înțelepciunii și taina iubirii. Povestiri despre lumi în care prințul cel bun învingea balaurul.  Iar apoi se făcea nevăzută printre blocurile înalte.

Treizeci de ani tiviți pe gulerul timpului. Cam atât trecuse peste poveste. Omul de la fosta securitate o întâlnise întâmplător. A recunoscut-o după zâmbet. Simțea și acum felul în care teama fetei de atunci îi arsese sufletul. Dar mai mult decât atât, nedumerirea îi rămase fidelă peste ani. Niciodată nu dezlegase misterul ce înconjurase făptura aceea firavă. „Permite-mi, te rog, să te întreb! Cine erau soldățeii ce te protejau? Noaptea aceea în care ai fost arestată gardienii erau cât pe ce să te omoare în bătaie. La un moment dat, o armată de nicăieri a intervenit între tine și ei, ca un zid de apărare. Te-au abandonat pe betonul rece al încăperii și au fugit de spaimă. Te-am lăsat apoi în libertate. Niciodată, nimeni nu a mai reușit să te prindă singură. Erai mereu păzită de aceeași soldăței fideli.” Mirarea femeii strălucea mai presus decât gândurile nedumerite ale fostului ofițer. Niciodată nu și-ar fi imaginat nimic din toate acestea.
Povestea curge și azi prin cartierele mărginașe ale Kievului. Despre fata ce împărțea bomboane, zâmbete și îmbrățișări. Ca o icoană a copilăriei despre care cei maturi își vor aminti iar și iar. Lyubava scrisese oarecum o pagină de magie în cartea eternității. O pagină în care chiar și îngerii se pare că au semnat cu litere de viață.

© Simona Prilogan

Imagine: Matheus Bertelli, Pexels

2 thoughts on “Lyubava

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.