Vis

Arunc cu pietre în fereastra nopții
să-i descătușez aripile dintre frici și angoase.
Dincolo de tumultul realității
în care trenurile noastre
doar au făcut cruce de o iubire adâncă
și interzisă în gările ființei.
De dincolo de negură
se aud doar ciocăniturile resemnării
ce își semnează petiția la fiecare strigăt de dor.
Planete nealiniate
își caută încă buimace sensurile
printre orbitele neșansei.
Oftez a durere
iar stânci desprinse din munții tăcerii
îmi lovesc ghiocul cu nesăbuință. 

Arunc cu pietre în gândurile triste
ce mă îmbrățișează cenușiu…
și fug… dincolo de marginile visului
în care mi-am înghesuit tainele,
și dorul, și plânsul care doare
în amintirea dimineților albastre,
în care lumina ne picta cu vraja zâmbetele.
Karmele își pierd pașii printr-un labirint complicat,
umbrit de îmbrățișările trecutului,
la ușa căruia un viitor îmi rânjește sadic
în oglinda nostalgiei.

Arunc cu pietre în oglinda aceea…
și fug…
într-o speranță albastră
în care mă înfășor până la suflet.
Să-mi fie de alean,
spălându-mi străzile ceasurilor peculiare
și îmbujorând fața inocenței.
Acolo mă vor găsi aburii dimineților
atunci când trenurile realității 
vor face iar cruce de iubire.

© Simona Prilogan, Visările dintre castani

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s