Moara de vânt a lui Green – Istorie, știință, determinare

Interesantă și încă vie, stând cocoțată pe un vârf de deal în inima Nottinghamului, Moara de vânt a lui Green cuprinde în nuanțe urbanistice multă istorie și poveste între palete sale. Aveam să o descopăr cu totul întâmplător acum patru ani, la doar câțiva pași de blocul în care locuiam la acea vreme.

Construită în anul 1807 de către George Green, un brutar local din Sneinton, Nottingham, moara a fost o apariție impresionantă din punct de vedere tehnologic, singurul neajuns fiind faptul că trebuia să macine continuu, depinzând în totalitate de dispoziția vântului. 

“Am constatat câteva lucruri legate de functionarea unei mori de vânt. Pânzele sale au o rază de doisprezece metri și se învârt de douăzeci și cinci de ori pe minut sau mai mult de 1600 metri la extremități. Această mare viteză invârte pietrele, care au o circumferință de aproximativ 5 metri, de 162 de ori într-un minut, și macină o încărcătură de zece saci de grâu în două sau trei ore. (…) Am trecut prin această moară fină și m-am simțit cu adevărat îngrozit de forța centrifugă a unor mase atât de grele precum pietrele, ale căror periferii erau invartite cu o viteză de 64 de kilometri pe oră. Bineînțeles, niciunul, în afară de anumite tipuri de piatră, nu va suporta un astfel de impuls și cea mai mică fractură sau inegalitate le face să se separe cu consecințe distructive”, consemna unul dintre vizitatorii morii de la acea vreme.

Revin însă la George Green pentru că de aici a început firul curiozității mele. Domnul brutar avea un fiu, George. Nimic interesant până aici, vezi zice. Se spune că în ciuda faptului că avea o constituție fragilă, fiul a muncit încă de la vârsta de 5 ani alături de tatăl sau, lucru absolut normal pentru timpurile acelea. Tot atunci, copiii nu aveau acces la școala pe care o știm noi azi. În vremea aceea, școala se ținea duminica, fiind găzduită de biserică, iar copiii, în general, urmau așa zisele clase timp de 1 an, cel mult doi. Impresionat de setea pentru știință a fiului sau, Green tatăl ii finanțează acestuia, în anul 1801, un curs la Academia lui Robert Goodacre, un binecunoscut om de știință din Nottingham. Se crede că într-un an, micul George epuizase tot ce aveau să-l învețe, având o inteligență peste medie.

Ceea ce povestea aceasta aduce sclipitor este faptul că George – fiul avea să lase universalității o moștenire importantă. Incontestabil, a fost un autodidact convins, studiind pe cont propriu cele mai frumoase științe după părerea mea: matematica și fizica. Studiul lui a fost atât de profund și complex, încât în anul 1828, la vârsta de 35 de ani, a publicat o lucrare științifică, intitulată Un eseu privind aplicarea analizei matematice la teoriile electricității și magnetismului

Lucrarea în analiza matematică, în special în ceea ce este acum cunoscut universal ca teorema lui Green, are o mare importanță în toate ramurile fizicii matematice. Conține prima expunere a teoriei potențialului. În fizică, teorema lui Green este utilizată mai ales pentru a rezolva integrale bidimensionale de flux, afirmând că suma fluxurilor de fluid în orice punct din interiorul unui volum este egală cu debitul total însumat în jurul unei zone închise. În geometria planului și, special în topografie, teorema lui Green poate fi utilizată pentru a determina aria și centrul geometric al figurilor plane numai prin integrarea în perimetru.

Green’s Windmill Park, Nottingham

În 1829 George Green -tatăl decedează iar moara este moștenită de către fiul său. Aceasta a funcționat până în anul 1860, pierzându-și apoi din strălucire în concurența cu noile mori de la acea vreme, ce funcționau pe bază de curent electric. La scurt timp după închiderea morii, întreaga structură a suferit o degradare drastică culminând cu prăbușirea tavanului din lemn.

În 1919, moara a fost cumpărată de Oliver Hind, un avocat local, care în 1923 îi montează un capac de cupru în partea de sus pentru a face din nou clădirea etanșă. Moara este transformată într-o fabrică, producând soluții de lustruit încălțămintea. Plină cu solvenți volatili industriali inflamabili, clădirea a luat foc în 1947, distrugând din nou acoperișul. 

Moara a fost abandonată și amenințată cu demolarea, până când a fost achiziționată de Consiliul municipal Nottingham în 1979. O companie de morari din Alford, Lincolnshire, a renovat moara între 1984 și 1986 cu ajutorul fondurilor obținute de către Universitatea din Nottingham. Moara de vânt a fost redeschisă în decembrie 1986 iar azi face parte dintr-un centru științific deschis publicului. 

2 comments

Leave a Reply to Simona Prilogan Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s