In – The – Letter

Împărțea copiilor bomboane.
Bomboane, zâmbete și îmbrățișări.
Fața i se lumina într-un zâmbet prelung
în care diminețile își scăldau fericirile lumii.
Iar de acolo păreau că izvorăsc
toate speranțele unui mâine
ce părea oarecum incert. 
Copiii o iubeau,
deși teama că vor fi văzuți în jurul ei
le scrijelea puțin bucuria.
Se zvonea prin ulițe
că năluca asta de fată este bântuită de duhuri rele.
Cineva sugerase că bârfa asta
este încă o minciună grosolană a securității,
deschizând cărarea
către dezbateri prelungi și contradictorii. 
Kievul – locul în care
oricine arunca zarurile împotriva politicii de partid,
risca să fie victima poveștilor prefabricate.

Știm pe unde se întoarce fratele tău de la școală!
tunase omul din fața ei.
Sperase să îi inducă teama.
Teama aceea tulbure ce scoate din minți
până și cele mai blânde suflete. 
Ofițerul securității își dorea să o racoleze
între rândurile lor.
Aproape reușise,
când copila îl privi cu intensitate:
Nu, nu pot să vă ajut cu nimic.
Refuz să fiu parte din echipă. 
Teama îi picta fantasme pe orbită,
în dansul cu neputințele.
Fratele îi era singura rudă rămasă în viață
iar șantajul acesta îi dezvelea,
fără putință de tăgadă,
felul în care viața era construită.
O temniță!
Omul din fața ei tresărise
surprins de murmurul fetei
ce tocmai gândise cu voce tare.
Un delir o cuprinse în gheare
și rămase într-o tăcere adâncă.
Iar apoi
o noapte neagră și dureroasă s-a coborât
peste oraș, gânduri și inimi.

Dimineața o găsise
căzută pe betonul rece al unei celule.
Un frison puternic pusese stăpânire
peste trupul firav
plin de vânătăi și răni sângerânde.
O sete cruntă îi ardea cu forță gâtlejul.
Apoi totul devenise iar întuneric… 

Câteva zile mai târziu se trezise.
Era lumină, cald și senin.
Fratele ei îi mângâia ușor fruntea:
Bine ai revenit, om bun!
O bucurie nemărginită îi zâmbea sufletului.
Erau vii amândoi.
Erau acasă
și părea că este liniște.
Copiii sunt bine?
Sunt bine,
dar de acum
nu vei mai avea acces în incinta orfelinatului.
Securitatea a decis asta.
Ca monedă de schimb pentru liniștea noastră. 
Seara aceea i-a găsit îmbrățișați
în ceea ce le mai rămăsese din familia de odinioară.
Amintiri, lacrimi și povești.

Copiii sunt viitorul,
obișnuia să spună mereu.
Iar ei au nevoie
de încurajare,
susținere,
încredere
și pace.
Pacea în toate nuanțele ei
Serile o prindeau împărțind copiilor bomboane.
Bomboane, zâmbete și îmbrățișări.
Le asculta gândurile,
tristețile
și le citea basme.
Basme despre lumi în care
prințul cel bun învingea balaurul. 
Iar apoi se făcea nevăzută
printre blocurile înalte.

Treizeci de ani tiviți pe gulerul timpului.
Cam atât trecuse peste poveste.
Omul de la fosta securitate o întâlnise întâmplător.
A recunoscut-o după zâmbet.
Simțea și acum felul în care
teama fetei de atunci
îi arsese sufletul.
Dar mai mult decât atât,
nedumerirea îi rămase fidelă peste ani.
Niciodată nu dezlegase misterul
ce înconjurase făptura aceea firavă. 
Permite-mi, te rog, să te întreb!
Cine erau soldățeii ce te protejau?
Noaptea aceea
gardienii erau cât pe ce să te omoare în bătaie.
La un moment dat,
o armată de nicăieri a intervenit între tine și ei,
ca un zid de apărare.
Te-au abandonat pe betonul rece al încăperii
și au fugit de spaimă.
Te-am lăsat apoi în libertate.
Niciodată,
nimeni nu a mai reușit să te prindă singură.
Erai mereu păzită de aceiași soldăței fideli.

Povestea curge și azi
prin cartierele mărginașe ale Kievului.
Despre fata ce împărțea bomboane.
Bomboane, zâmbete și îmbrățișări.
Ca o icoană a copilăriei
în care îngerii au semnat cu litere de viață.

© Simona Prilogan, Visările dintre castani

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s