Fecioare despletite

Zile la rând visasem cu ochii deschiși și mă încurajam singură intru împlinirea ideii. Și de ce nu? mi-am spus. Repetam, memoram, recitam, respiram, apoi o luam de la început… Construiam secvențe imaginare precum un puzzle incendiar. Scriam în minte seară de seară. Se apropia sfârșitul liceului iar eu așteptam aceasta ca pe o eliberare dintre paletele însingurării. Toți ne pregăteam mai mult sau mai puțin pentru admiterea la facultate. Dacă o aveam cumva pe lista de priorități… O aveam și eu. Încă…

Tânjeam să fiu regizor. Cu patru ani în urma reușisem cu succes să montez singură o frumoasa piesa de teatru. O adaptare minunată după Caragiale. Seara în care trupa clasei a 8-a A a avut premiera, a rămas o amintire tare dragă. Toată munca echipei după orele de clasă, a fost răsplătită de bucuria și aplauzele spectatorilor.

O dată cu terminarea liceului, primeam un soi de adeverință medicală de la cabinetul de la care eram arondați. Ne-am încolonat cuminți și ne-am prezentat frumos la ușa cabinetului. Ni se puneau câteva întrebări, măsurat tensiunea arterială, cântărit, apoi ni se înmâna fișa medicală ce conținea toată istoria consultațiilor plus tabelul cu vaccinări avute de-a lungul timpului.

A sosit și rândul meu. Doamna doctoriță m-a privit cu un zâmbet forțat, probabil că simțea deja oboseala rutinei din după amiaza acelei zile.

“Tensiunea arterială foarte bună. Clinic sănătoasă. Și spune-mi, Simona, la ce facultate vrei să mergi mai departe?”

“Aaaa…” Încep eu a bangui… “M-am gândit să încerc la Academia de Teatru și Film…”

“Hmmm, interesantă alegere. Dar știi, da?, că pentru a reuși acolo ai nevoie de 3 calități.” Mă privește cu o oarecare ghidușie direct în ochi: “Trebuie să fii frumoasă. Ești frumoasă. Apoi trebuie să ai talent. Posibil să îl ai. Dar cel mai important…” Face o pauză de câteva secunde și continuă, accentuând finalul. “Cel mai important este să fii CURVĂ! Ești pregătită pentru asta?”

Am simțit acut un gol în stomac în timp ce o durere puternică îmi încleștase tâmplele. Posibil că expresia feței mele aducea a tâmpenie, nestiind ce să mai adaug. Brutalitatea cuvintelor doctoriței îmbrăcate într-un zâmbet forțat m-au prins pe picior greșit. Să amintesc că eram în 1993, primăvara, timp în care prindea contur o democrație fluidă, plină de înțelesuri greșite. Iar eu, copila exagerat de timidă, făceam oarecum un cadru perfect de antiteze. Ei, nah, acum aș fi zis, mai în glumă, mai în serios: Da’ ce aveți, doamnă, cu curvele? Că ele sunt creaturi simpatice, în definitiv. Ceea ce însă nu s-a întâmplat la momentul respectiv. Acuma, nah, nu dați cu pietre. Ei, daca vă scapă un zâmbet șugubăț, fie, se iartă. Atunci însă, încă vibrau puternic ecourile politicii de partid și toate prejudecățile împletite de-a lungul timpului, ce predicau printre altele că dacă o femeie a evoluat, undeva în afara tribului, atunci este curat murdar ceva putred la mijloc. Și cel mai la îndemână a fost să fie numită curvă. Las la o parte teoria chibritului în care curvasaraia se face minim doi

Revin însă la oile mele… Una peste alta, doamna doctorită poate că a trăit oarecum experiențe neplăcute. Nu arunc cu pietre. În ceea ce mă privește, nu am mai reușit să încerc la Academia de Teatru și Film, darămite să ajung rezigor, deci iarăși nu pot confirma/infirma spusele dânsei. În vara aceea s-a întâmplat să fie o restructurare masivă în câmpul muncii în orașul nostru, părinți ramași fară joburi și copii blocați intre caii verzi pe pereți. Printre care îmi număram și eu ghinionul, intrebându-mă nedumerită dacă nu cumva au depășit politicienii bănuita curvăsăraie a actorilor… Le-au furat calitatea cea de pe urmă. Că de frumoși și talentați nici nu poate fi vorba… Sau poate? Cine să mai înțeleagă fecioarele acestea despletite?

Simona Prilogan
Londra, 13 Iunie 2021

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s