Atingerea Paradisului

Ne jucăm cu cifrele…
Numărăm stelele în toată splendoarea lor,
așa cum stau ele suspendate pe ochiul Universului.
Numărăm visele și le lipim tainic de inimă…
Un gând cu zâmbete înflorite la colțul sufletului
și două perechi de ochi
ce tânjesc imaginea unui mâine.
Imaginea unui anotimp al merelor coapte
în care curcubeul dansează cu soarele…

Plouă încet peste cale.
Zilele se adâncesc în neguri sălbatice
în care durerea își înfige colții obraznici.
Plouă încet
măcinând credința unui a fi într-o speranță.
Lacrimi se aliniază neputincioase
pe notele cadențate ale ploii,
ca într-un dans înfrigurat cu noaptea.

La început a fost examinarea…
Ne-au rânjit din imagini
furtuni descălecate pe tâmplele timpului.
Ochii Petrei mă priveau calzi,
chemând parcă din lumi nevăzute
bucuria unui vis
dorind a împleti Universul
în lumini și bucurii statornice,
agățate oriunde
pe bolta de speranțe ale copilăriei.

Ce luptă crâncenă începuse a mușca
din inocența unui vlăstar,
în timp ce neputința mea
de a scoate un cuvânt se accentua.
Mi-au rămas doar lacrimile
pe care încercam să le ascund
după colțurile gândurilor.

Mi-am forțat zâmbetul să își întindă aripile
și să ne învăluie într-un mantou al speranței.
Speranța care păstrează puterea voinței.
Voința de a continua drumul către destinație.
Voința de a fi, de a cunoaște, de a trăi.

Petra închide ochii…
A obosit între alergările de gânduri ce o frământau.
Peste cei doar șapte ani,
viața mâzgălea linii imprecise
între puncte de durere.
Metastaze rânjeau pline de ură
și surpau teritorii.
Somnul se împletea cadențat
cu vise vorbite
în care zâmbetul reușea uneori
să învingă geana ploii.

Plouă cadențat peste zi,
iar noi ne afundăm tot mai mult
în negura unui necunoscut.
În timp ce numărăm iar visele
și le agățăm de suflet,
seara ne aduce o liniște grea peste gânduri.
Ochii Petrei strălucesc
ca într-un joc ciudat cu focul stelar.
Îmi spune printre picături de somn,
că este bucuroasă.
Cerul și-a deschis poarta,
călătoria începe curând.
Are deja emoții.
Pe o geană de cuvânt stau îngerii
purtând coronițe ca de curcubeu.
Este așa de minunat!

Șiroaie năvalnice de lacrimi mă cotropesc.
Petra îmi zâmbește
într-un clișeu închistat pentru eternitate
iar somnul îi aduce marea descătușare.

Drum lin, copil blând, către destinația finală.
Nu mai înțeleg cum se oglindește karma
și toată credința.
Nu mai prind firul adevărului absolut.
Mă pierd în întrebări absurde,
dar sper într-un mâine luminos
acolo printre îngeri
pentru copilul care a fost dorit de curcubeul infinitului.

Viața continuă să își petreacă nuntașii
către marea cununie universală,
în timp ce moartea își întinde ghearele necruțătoare
ca un uliu pornit în vânarea fericirii.
Tăcerea stă de veghe pe cale,
în timp ce destinația poate fi într-un oriunde.
Atingerea Paradisului se joacă pe zâmbete
și lacrimi în înțelesurile noastre.

© Simona Prilogan,  Visările dintre castani

Imagine credit: Siono Editura

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s