Glosă singurătăţii

Şi poezia mea e tristă, şi scriu plângând, singurătate,Când umbra serii ţipă iarăşi, strigându-ţi numele pe stradă,Mă-nchid ca-ntr-o odaie veche, cernită de-amintiri plouate…Stau doi ochi trişti care încearcă prin firul timpului să vadă.Mă chemi, m-ademeneşti, vrajito, şi mă cuprinzi ca într-un cleşte.Îmi smulgi tiranic, fără voia-mi, speranţa, mi-o distrugi în faţă.Mă dai robiei fără-a-mi cere … Continue reading Glosă singurătăţii